HUNEDAVA
Hunedava:
Povestea noastră
Povestea grupului nostru şi a proiectului a început, ca multe poveşti de succes, la o ieșire cu prietenii în anul 2014. La început am fost câţiva şi, ulterior, pasiunile comune şi felul de a fi, ne-au unit într-o echipă mai mare, care crede cu tărie în tot ce înseamnă proiectul de reconstrucţie istorică “Hunedava”. Încercăm de dezbatem orice idee văzută prin mai mulţi ochi: a arheologilor, a pasionaţilor de reenactment, a inginerilor, a economiştilor şi a iubitorilor de istorie, până reuşim să dăm ideeii cea mai bună formă, după care o punem în aplicare .
Inspirându-ne după alte proiecte de gen din lume, putem dezvolta şi în România un asemenea proiect început şi dezvoltat pe: sponsorizări, donaţii, voluntariat, implicare şi aport propriu.
Deşi fiecare avem un loc de muncă, ne rezervăm timp şi ne implicăm în dezvoltarea acestui proiect de suflet.
Vă aşteptam alături de noi !
Hunedava:
Povestea Parcului
În cadrul proiectului Hunedava, situat în Transilvania, veţi găsi reproduse diverse construcţii, în ordine cronologică, din antichitate începând cu perioada geto-dacilor, sciţilor, celţilor, popoarelor germanice şi a Imperiului Roman – din perioada medievală: a turcilor, hunilor, până în zilele lui Iancu de Hunedoara.
cum funcționăm
voluntariat
sponsorizări
donații
Hunedava:
O experiență unică
Atelierele noastre reproduc în cel mai mic detaliu uneltele de agricultură, ceramică, accesorii, haine, bijuterii și nu în ultimul rând armele războinicilor, iar toate acestea le veţi putea achiziţiona dacă doriţi chiar din propriul magazin. În timpul pe care îl veți petrece aici aveți ocazia de a lua parte la fabricarea acestora, la şcoala de arheologie experimentală sau de a participa la evenimentele tematice care au loc în Hunedava.
Ramâi conectat cu noi
Hunedava
+40 728290701
contact@hunedava.ro